Aproape de inima lui

Iubirea și relațiile în general mereu au fost complicate. Însă, atunci când vine vorba de un cuplu, sunt complet împotriva ajutorului venit din exterior. Un sfat, o vorbă bună, sunt mereu apreciate la timpul lor, dar în rest, să fii un simplu prieten, observator, și să vrei să controlezi sentimentele celor doi mi se pare fără sens.

Santa knows where all the bad girls live

Gata și cu Crăciunul. Înainte de 25 decembrie parcă nu mai trecea timpul, apoi cele trei zile de sărbătoare n-au știut cum să fugă mai repede - și le înțeleg.

Am citit diferite postări făcute special de Crăciun, despre cum trebuie să stăm cu familiile și cum totul este minunat și parcă zăpada de transformă în zahăr și trebuie să fim fericiți și și și...

Mai mult decât atât, în caz că nu ați aflat încă, această sărbătoare dacă nu este făcută alături de familie, ea nu există.

Acum, dragilor, țin să vă amintesc că există copii fără părinți de exemplu, care pot intra pe blogurile voastre și dau de „fără familie nu există Crăciun!”. Ce zic? Adică zău, deja totul se învârte în jurul unui clișeu legat de sânul familiei. Orice zi din an poate fi frumoasă alături de ai noștri, nu trebuie să fie neapărat iarnă sau vară sau Sf. Patrik. Sincer, mi se pare imposibil ca o persoană citească o postare de 20-30 de rânduri în care să i se spună „familie familie familie”. Așa cum am mai spus și cu ceea ce a primit fiecare e aceeași poveste. De ce trebuie să știu eu ce a primit Gigică și Florica? Bine că au primit, să se bucure de ele, dar unde e partea în care ne maturizăm și atunci când vedem sub brad un iPhone/Blackberry sau alt căcățiș din ăsta nu ne căcăm pe noi de fericire. Totuși e un obiect (prost și scump, țin să adaug).

Deci dacă ați trecut de 12 ani, hai 13 ca să nu fiu fată rea - și aveți un blog sau orice altceva pe care postați poze cu ce ați primit, amintiți-vă (please!) că pe nimeni nu interesează. În caz că sunteți o persoană publică dar totuși nu vă numiți Bianca Drăgușanu sau Daniela Crudu, atunci e în regulă pentru că aveți fani pe care să-i intereseze de viața voastră, în orice alt caz, sau sunteți o pițipoancă frumoasă plină de bani și de botox sau sunteți o pițipoancă urâtă care arată lumii ce minunății are ea - că doar unde s-a mai pomenit așa tehnologie?

Nici cadourile nu mai sunt ce-au fost!

După mult timp am revenit. Nu mai am nicio idee despre ce am scris până acum pe blog. Mai devreme am încercat să recitesc, apoi mi-am dat seama că nici nu contează. Dacă vreau să încep să scriu în mod regulat? Poate. Recunosc că sunt multe lucruri pe care nu am unde să le spun (scriu) decât aici, așa că trebuie să mă pun pe treabă! Hmm.. oare cât o să țină starea asta în care simt nevoia să scriu ceva, orice, chiar și lucruri fără sens cu care nu ajung nicăieri - cum arată și postarea asta.

Între timp m-am oprit ca să mai schimb ceva pe blog și anume aspectul. Drăguț, nu?

Anyway, nu-mi place vinul roșu. Nu întrebați de ce pentru că nu am nicio variantă de răspuns, pur și simplu nu-mi place. Dar acum stau cu un pahar lângă mine și din când în când gust câte puțin din licoarea păcătoasă. 

Există câteva bloguri pe care le urmăresc cu drag. Fără „follow” pentru că nu-mi trebuie, îmi amintesc sigură să intru și să citesc care ce a ma scris, fără nicio actualizare. Am văzut plimbându-mă atât pe bloguri cât și pe conturi de Facebook, că există o nouă modă. Cadourile primite de Sf. Nicolae sau de Crăciun, trebuiesc neapărat fotografiate și arătate națiunii pentru că - nu-i așa? - cum poate să doarmă X dacă nu știe ce a primit Y? Dacă Y a primit un iPhone 5 și un laptop de la Apple, în timp ce X s-a mulțumit cu o ciocolată Laura, asta nu e o problemă. Am sau n-am dreptate?

Da, clar suntem pe calea cea bună! :)

August e prea aproape de septembrie.

Urăsc să mă simt vulnerabilă. Dar nu-mi place nici să stau și să-mi plâng de mila, chiar dacă de la un timp, numai asta fac. Și nu mă suport așa! Nu mă cunosc așa. De fapt, de ce s-o mai lungesc?! Mereu am crezut că oamenii care suferă din chestii minore, cum ar fi o despărțire de cineva cu care au stat în jur de o săptămână, maxim două, se prefac. Da, puteți spune că sunt dură, și sunt. Nu știu exact ce să spun atunci când cineva are o problemă sentimentală, pentru că eu când am nimeni nu-mi spune nimic. Nu pentru că n-ar avea cine, sau n-ar știi ce, pentru că eu nu le cer sfatul prietenilor, pentru că eu mereu trebuie să mă descurc singură. 

M-aș putea numi o singuratică, pentru că mereu am preferat puțin și bun decât mult și prost, dar de curând, nici asta nu mai sunt. Și tare-aș vrea să revin la ce eram. Nu aveam probleme de genul ăstora pe care le am acum. Nu-mi făceam griji că voi fi înjunghiată pe la spate. Acum însă am nevoie de cineva, de oricine. 

Am nevoie să știu că cineva vrea să știe ce fac, că cineva mă sună dimineața numai ca să știe că m-am trezit, cineva cu care să pot ieși, dar nu din obligație. Ieri am stat toată ziua și m-am gândit câte persoane am pierdut numai pentru că n-am avut eu chef de ele. Și zău că-mi pare foarte rău pentru asta, dar nu prea văd ce mai pot face. Acum e fiecare cu viața lui. Nu pot eu să merg și să zic „mă mai știți? sunt euuu!”. Penibil.

Măcar de-aș putea plânge ca să mă descarc într-un fel, dar deja cer prea multe. Mă simt de parcă aș fi strivită de doi pereți.. deci.. PE UNDE IES?

Ești alergic la făină? Poftim o pâine.

Mi se pare că totul e pe dos. Mă gândeam ieri cum din cauza mea o persoană a renunțat la pasiunea ei. Nu că mi-ar păsa foarte mult de persoana respectivă, de fapt, înseamnă mai puțin decât praful de la ecranul calculatorului meu; dar totuși mi se pare ciudat să renunți la ceva ce-ți face plăcere numai pentru că există oameni ce-ți pun bețe-n roate.

Eu când am început acest blog am fost atacată de păreri negative - urât spuse - de la oameni pe care contam să mă susțină dar totuși nu m-am oprit. Pentru că în mare parte scriu pentru mine. Nu, nu sunt ipocrită, nu neg faptul că mi-ar plăcea să știu că pe voi vă interesează ceea ce scriu sau că vă regăsiți printre rânduri, dar asta știți numai voi.

Revenind la trecut, a observat cineva cum nu poate fi lăsat în urmă orice ai face? Cum te urmărește ca o bestie ce vrea să te sfâșie, dar încet ca să simți durerea în toată splendoarea ei? Pentru că eu așa-l văd. Nu contează dacă vrei sau nu să dai de x sau y, de ce ți-e frică, d-aia nu scapi, nu? Cine a zis chestia asta a fost mai mult decât inteligent.

În fine, deja am început să aberez. Vă las până mâine - sau poimâine - apoi ne citim! :) Zi frumoasă! 

Vezi cine ești cu adevărat?

Dacă e ceva de care m-aș putea lipsi toată viața, atunci aceea e ipocrizia. Mă ia capul când văd câtă fandoseală și câte fițe sunt peste tot. Nu știe care ce să mai zic ca să fie mai pur și mai sensibil, când, de fapt, sunt majoritatea niște jegoși. 

Nu înțeleg principiul pe care se bazează cei care aleg să fie falși și să mintă în legătură cu cine sunt ei, numai pentru că unii s-ar putea simți jigniți. Fraților, suntem în 2012. Dacă și acum ne mai deranjează să știm că există cineva mai bun decât noi, atunci unde e evoluția aia cu care ne tot mândrim? Da, tu omule de citești acum, sigur sigur 100% există cineva mai bun ca tine, cineva care ți-o ia mereu înainte și cineva care mereu va fi mai iubit/ plăcut decât tine. Pentru că așa stau lucrurile. Dar privește și altfel. Tu sigur sigur sigur ești mai bun decât altul. Asta e ideea, toți alcătuim o scară a măgarului cu care se pare că nu ne înțelegem și nu știm cum să dam din coate să ajungem cât mai aproape de cei mai buni. Dar asta nu se face prin falsitate dragilor, se face prin ceea ce sunteți cu adevărat. Proști, scunzi, deștepți, bogați, săraci, înalți... asta sunteți și mereu veți fi așa. Trebuie doar să conștientizați și voi asta. Să aveți încredere în voi pentru că nimeni nu va avea în locul vostru.

Și am ajuns de unde am plecat.

Vă mai amintiți de mine? Da, n-am mai scris de mult. Știți cum e.. căldură aduce cu ea lenea și necheful. Asta am pățit și eu. Mi-a lipsit să vă vorbesc, chiar dacă nu știu exact cui, mi-a lipsit. Nu s-au întâmplat multe cât n-am mai scris. Așa cum am mai menționat, nu am o viață palpitantă, plină de nopți pierdute în cluburi, sau zile în care să nu trec pe acasă pentru că ies cu fetele. În primul rând nu există fetele nu sunt genul care să umblu în cârd. Mă bazez pe puțini prieteni, dar buni. Numai că, în ultimul timp au devenit din ce în ce mai puțini. Dacă eu m-am îndepărtat de ei, sau ei de mine, asta nu pot să vă spun pentru că nu știu. Dar îmi e dor de ei. Mi-ar plăcea să știu că și lor le e dor de mine sau că măcar îmi simt lipsa în limita unui mini-dor. 

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar acum un secol când am mai postat eu, v-am povestit despre o veche bună prietenă cu care m-am certat - din cauza mea - și cu care am rupt orice legătură. Și nu regret asta decât foarte rar, când mă apucă pe mine melancolia sau când mă lovesc de o listă de gin. Well, azi am dat de ea (de prietenă, nu de sticlă)! Am văzut-o, de aproape chiar și mai mult decât atât și ea m-a văzut. Atât. Doar ne-am văzut. Era cu prietenul de braț și privea în față de parcă nu exista nimic în jurul ei. El, care nu mă cunoștea până azi și-a belit ochii ăia de bou la mine în cel mai vizibil mod și fac pariu că ea i-a reproșat asta mai târziu...

Am menționat întâmplarea pentru a vă arăta cum se schimbă toate. Cum eu, prietena, nu mai exist, deloc. Dar el, boul după care a așteptat și care s-a purtat ca un jeg cu ea de multe ori, e centrul Universului acum. Eu cea care a fost mereu lângă ea și i-a dat sfaturi și a ascultat-o până dimineața despre diferite lucruri neînsemnate, nu mai exist. 

Și recunosc că doare. Doar al naibii de tare să știi că nu mai contezi în fața persoanelor care altă dată nu se puteau descurca fără tine. Dar nu-i nimic, poate și eu o meritam. Și eu am greșit. Dar eu aș fi salutat-o...

Sexy.

Știți ce? Azi mă simt sexy. Mi-am tras e mine o fustă albă din dantelă, ce-mi ajunge până la genunchi și un sutien negru. Așa cum ar spune T. ce e prea mult strică. Aș merge la bazin să fac plajă și să mă joc în apa răcoritoare dar nu mă atrage așa de tare ideea de a privi șuncile revărsate ale altora, sau bătrâneii care nu mai au avut cu cine să și-o tragă și vin la bazin pentru a vedea prospături. Neinteresant. Nu vă scârbește și pe voi o parte destul de mare a societății din ziua de azi?

Well.. o zi sexy tuturor! ;)

Schimbarea vine.

Și ziua de azi este încă o dovadă că toate trec, în special stările de rău..

Așa, la ultima verificare azi era duminică; mâine luni și începutul schimbării. Deci să reiau, DE MÂINE O SĂ-MI PESE NUMAI DE MINE și de viitor. Nimic din trecut n-o să-mi mai disturbe hotărârea și.. punct.

Să aveți o seară.. frumoasă! :)

Cedez...

...nervos! Cum de nimeni nu e niciodată lângă mine atunci când am nevoie?! Cum de nu-mi da nimeni dreptate atunci când tot ce am nevoie să aud este ”o să reușești” ?! Și se mai întreabă de ce adolescenții sunt închiți în ei și sălbatici. Uite din acest minunat motiv, când încearcă să se descarce n-au cui și când găsesc își dau seama că a fost cea mai mare greșeală a vieții lor. 
Deci eu ce ar trebui să fac acum? Să stau singură și să mă uit pe pereți încercând să găsesc o soluție? Da, am spus-o sunt singură, complet singură! Chiar dacă există un grup de ”ei” care sunt lângă mine, tot singură mă simt. Nu sunt acel grup pe care-l vreau eu și da, sunt egoistă, îmi pasă numai de ce vreau eu, nimic mai mult. Nu mai fac prostia să mă implic. Lupt pentru mine și ce vreau eu. Dar sunt seri, ca asta, în care sunt all alone și am nevoie de cineva care să-mi fie prieten și în care să reușesc performanța de a avea încredere. Când o să se întâmple și asta? La facultate? M-am săturat. Zău. Am obosit. 
M-aș duce la ea și i-aș spune ”am mințit”. Cică dacă recunoști că ai greșit o să te simți mai bine. Și dacă nu e așa? Dacă îi spun și de fapt prin asta nu fac decât să o îndepărtez definitv și irevocabil? Pentru că sunt așa de pe lângă situație încât nici nu știe dacă vreau să mă ierte sau numai să-mi mai bat joc de ea puțin. Atât de josnică sunt. Dar asta e, fără oamenii ca mine n-ar exista oamenii buni.
E ciudat că mă întâlnesc cu prietena ei și pare că nimic nu s-a întâmplat. Deși mă așteptam să încerce să spună ceva, să întrebe de ce sau altceva dar să întrebe ceva, pentru că totuși sunt dușmanca celei mai bune prietene a ei. Nu? Dar n-a zis nimic. Și-a pus fața de ”:D” și de atunci tot așa. Zilele astea o să mă întâlnesc cu ea iar și încerc să aduc în discuție subiectul. Văd eu cum deși presimt că tot printr-o minciună. Așa o să fac mereu? Merg din minciună în minciună până mă opresc și am un munte frumos de minciuni unde să-mi fac o casă și s-o dărâm pe mine? :) Just sayin`.


Doamne ce mi s-a luat. Da frate, am greșit. Asta e partea în care conștientizez. Și apoi???


Guns`N`Roses - Sweet Child O`Mine

Nu oscilez!

Ce știu sigur de fapt? Sunt o lașă.. sau o leneșă. Niciodată nu m-am putut hotărâ care cuvânt mă definește mai bine. Poate amândouă. Mda, asta arată că nu știu nimic sigur.
Sunt genul de persoană care se inspiră mult din filme, seriale, cărți și alte lucruri care îmi arată o imagine a vieții pe care eu nu o am, dar o vreau. Și mă oftic gândindu-mă că până acum aș fi putut s-o am dacă m-aș fi concentrat de dorințele mele. Dacă mi-aș schimba felul de a gândi, sigur aș ajunge mai departe. Dar așa cum se spune, e ușor de zis și greu de făcut.

Nu prea am reușit să-mi fac niște planuri concrete pentru vacanță. Decât unele lucruri banele, citit, plimbat, uitat la seriale; lucruri oarecum, nesemnificative pentru o adevărată schimbare. Însă vreau să fac o schimbare, vreau ca în septembrie când o să mă întâlnesc cu netoții mei colegi, cineva să observe o schimbare. Așa că vreau să schimb ceva în alimentația mea și în stilul meu de viața. Gen, mai mult sport. Poate așa o să elimin cuvântul ”leneșă”. Nu, nu sunt grasă, dar când vine vorba de siletă sunt.. ”totul sau nimic”. Adică, așa cum văd eu, sigur vedeți și voi diverse domnișoare care au câteva sau mai multe ”câteva” kg în plus. Dar asta nu le oprește să poate un tricou mulat, o fustă scurtă cu vedere la celulită, sau pantaloni scuți cu acelaș scop. Ei bine eu nu pot. Sau sunt slabă, sau nu. Așa că trebuie să mă pun pe făcut sport. Și mi-ar plăcea și o alimentați mai.. îngrijită ca să zic așa.
Hmm.. da, ăsta e un plan pentru vara asta.

O dimineață roșcată ca Heyley Williams.

Nu m-am trezit de mult timp, dar deja picioarele-mi sunt obosite. Starea asta ciudată mă înconjoară în fiecare dimineață. Parcă nu am mai dormit de secole, când, de fapt, abia m-am trezit dintr-un somn de zece ore.
Nu știu de ce m-am trezit așa devreme - pe la 8:37 - aveam în gând să dorm până la prânz cel puțin, ținând cont că m-am culcat odată cu venirea zorilor - almost.
Acum ascult o melodie a trupei Paramore. Cam asta am făcut toată noaptea. Am lăsat muzica încet, în căști și am început să mă joc ”Wedding Dash Ready, Aim, Love”. Foarte funny! Și o spun eu, care nu sunt o împătimită a jocurilor pe calculator, dar cel de față e chiar drăguț. În caz că nu sugerează numele destul de mult, e un joc în care trebuie să organizezi nunți. :))
În timp ce vă povesteam despre minunatul joc, am descoperit încă două mușcături de țânțari de brațul stâng. Urăsc vara! Da, iar mă contrazic singură, într-o postare anterioară am spus că îmi place, dar spre apărarea mea, uitasem de ce o urăsc. Este mult prea cald, insectele sunt iar pe treabă și pițipoancele sunt cât mai dezbrăcate. Mai trebuie să menționez mirosul de transpirație care-mi invadează nările când merg cu autobuzul? Nu cred..
Trecând peste detaliile mirositoare, eu ador iarna. Este anotimpul mea preferat de când m-am născut. Chiar dacă, practic, sunt născută.. vara. Chiar în iulie. Ironic, nu?

Am vorbit destul. Acum vă las.

Paramore - In The Mourning

Încă un pas înapoi.

Hai să încerc ceva sincer. Știți ce, oamenii sunt mereu atenți la ceea ce spun. Mereu. Chiar dacă, de exemplu, sunt ascunși în spatele unui blog, ca mine acum, și cei care citesc oricum nu au un personaj concret în minte. Dar simțim nevoia să ne protejăm de etichete, de gura lumii și de cei care se bagă fără rost.

Așa, revenind la partea sinceră.

Mâine, foștii colegi din generală se întâlnesc cu fosta dirigă. Ce fac eu? Ca de obicei nu merg. De ce? Nu vreau. Da, îmi e dor de loc în sine, de școala generală și de amintirile pe care le am de acolo. Dar atât, nimic mai mult. Nu vreau să revăd oamenii cu care ar trebui să mă văd mâine.

De câteva minute - de când mi-a fost amintit evenimentul de mâine - încerc să-mi dau seama de ce nu vreau să-i văd, pe niciunul. Simt că îmi e dor de fiecare dintre ei, dar am o reținere în ceea ce privește întâlnirea cu ceea ce au devenit ei azi. Nu spun că în generală erau cine știe ce uși de biserică, dar mă rezum numai la faptul că acum nu sunt niște oameni pe gustul meu.

Poate totuși îmi e frică să conștientizez cu adevărat că i-am pierdut pe toți. Mulți îmi spun să merg, să mă distrez și să-i cunosc iar. Să încerc să țin legătura cu ei și atunci dorul ar dispărea. Ceea ce nu înțeleg cei care-mi spun asta este că eu nu vreau ceva cu care să-i înlocuiesc, eu îi vreau pe ei, exact așa cum îi știam. Vreau viața de atunci, fără niciun fir de praf mișcat. Nu pot încerca să-mi vâr pe gât niște oameni care nu mai sunt ceea ce erau și care nu mai fac parte din sfera mea de prieteni sau orice altceva. Adevărul e că suntem niște străini. Și așa cum simt față de orice străin, apropierea este grea și pare fără niciun motiv. 

În concluzie, nu voi merge. Sigur găsesc altceva de făcut. Ciudat cum am avut două cele mai bune prietene în viața mea. Două, de când mă știu. Una șase ani, alta doi. Le-am pierdut pe amândouă din vina mea și orgoliul + egoismul care sunt la ordinea zilei au ajutat mult. Însă o regret numai pe prima. Reget în sensul de durere amară. Cea de-a doua este numai o persoană de care îmi este dor uneori, acum a fost azi, dar îmi dispare repede sentimentul. Ideea.. amândouă vor fi mâine acolo. Uite încă un motiv pentru n-aș putea merge.

P.S. Vreau să mulțumesc clasei a 8-a pentru că mi-a arătat adevărata față a oamenilor! 

Când vechile prietenii bat la ușă.

Urăsc când nu știu ce să fac. De exemplu, nu v-am spus dar eu sunt certată cu cea mai bună prietenă a mea. Din vina amândurora - mai mult a mea. Din acest motiv am și menționat că sunt orgolioasă. Desigur, n-am ajuns niciodată la partea în care eu îmi cer scuze, mereu ea a fost în postura asta chiar dacă eu porneam cearta. Da, o încurcătură totală.
Ideea e că mi-ar plăcea să vorbesc cu ea acum. Nu ca cele mai bune prietene pentru că asta - categoric - nu se mai poate. Dar îmi e dor de ea. Cu tot cu lucrurile enervate care le făcea.
Mă rog, trecând peste asta, ea are o soră. La care țin enorm. Este mai mică decât noi - în clasa a5a dacă nu mă înșel - și cât timp am fost prietene m-am înțeles foarte bine și cu ea. Este tare dulcică și amuzantă și plină de viață.. un copil. Așa cum era de așteptat, după cearta mea cu sora-sa mai mare, nu am mai vorbit pentru că nu am mai avut când și cum. Ba da, de fapt, am vorbit de sărbători și mi-a povestit ce a făcut în săptămâna cu ”Școala altfel”.
Lăsând aceste detalii, azi m-a sunat - cea mică - și nu i-am răspuns pentru că am ezitat, până a închis. Asta nu e chiar ceva ieșit din comun, eu de obicei nu răspund la telefon. Iar pe lângă faptul că nu găsesc niciun motiv pentru care m-ar suna.. nu știu.. sunt complet ieșită din circuit.
Tare-aș vrea să existe un manual cu instrucțiuni pentru chestiile de genul ăsta. Degeaba am cărți de psihologie practică despre cum sa zâmbesc, să spun nu, să recunosc o minciună după limbajul trupului, etc.. dacă nu știu să mă descurc în situații ca cea de acum. 
De tot râsul, știu, dar asta-i viața..

Under the Sun.

Nu voi înțelege niciodată cum după o noapte de somn și un vis frumos, un om se poate trezi obosit. Poate e doar dorința de a continua visul, dar moleșeala care mi-a intrat în oase, mă va ține azi în casă, sigur.
Știu că atunci când voi intra pe mess, N. o să mă invite pe la ea, știu că o voi refuza frumos și mă voi întoarce la lucruri mai importante.
Nu am planuri mari pentru ziua de azi, așa cum sigur ați intuit. Este prea cald pentru orice. Voi ține aerul condiționat deschis toată ziua - apoi mă voi plânge de faimoasa durere de cap - în timp ce voi citi.
Ieri am luat două cărți noi de la bibliotecă. Par destul de interesante, așa că nu le pot ignora într-o zi atât de boring, acum se anunță cea de azi.
Hmm.. lângă mine stă o carte de Eminescu. Asta-mi amintește - again - de tema la română, cu care mă voi delecta vara asta. Mereu mi-a plăcut Eminescu și felul lui de a iubi femeie, ca să nu mai spun de inspirația pe care i-au adus-o aceste. Ideea e că avea un stil aparte de a aprecia ceea ce vedea, de a transforma efemerul în etern și asta.. asta e mai mult decât aș putea cere unui scriitor. 


În final, să aveți o zi frumoasă. Feriți-vă de căldură și.. have fun!


Katy Perry - Hot N Cold

Fake thought.

Pe cât de frumos începe, pe atât de urât se termină. Mereu am fost de acod cu afirmația asta. 
Logica mea - puțină - îmi spune că atunci când unui om îi place ceva nu-și schimbă părerea după cum bate vântul. Decât dacă acele laude și cuvinte frumoase sunt false și folosite numai pentru publicitate. Cu astfel de laude m-am întâlnit eu recent și tot continuă să apară chiar dacă put de la o poștă! Dar nu-i nimic, eu am răbdare ca omul să-și dea arama pe față fără să-l fac eu atent.
Ciudat e că mereu oamenii de genul ăsta sunt cei siguri pe ei, care au impresia că toți au bile lipsă și cele care le au sunt negre, pe când ei, au cu sutele și numai albe. Da, caracteristic zilelor noastre.
Vi se pare că cer prea mult? Că gânditul și analizatul a ceea ce spuneți este peste puterile voastre? Dacă e așa, greșeala mea.


Revenind la ceea ce am vrut să vă spun inițial. 
Îmi place vara. Este un anotimp în care ne părăsesc ploile și frigul nu ne mai oprește să ieșim din casă. Căldura este și ea destul de greu de suportat, dar măcar știm o treabă. Ne coacem fericiți, asta e important până la urmă. Acest pseudo-sentiment ne controlează în perioada asta, poate și temperaturile ridicate sunt de vină, dar hainele din ce în ce mai puține sigur joacă un rol important. 


În concluzie vorbele aruncate aiurea, desconsiderarea și resentimentele nefondate nu-și au locul aici. Sunt de părere că trebuie să facem ce ne mulțumește pe noi, nu ce preferă persoanele din exterior; din simplul motiv că ceilalți nu ne știu interiorul.


Katy Perry - E.T. ft. Kanye West

I`m a legend.

Teenage dream.

Ați simțit vreodată că nu încetați niciodată să vă ascundeți? Dar oricât de mult ați vrea asta tânjiți după atenția oamenilor? Ei bine, eu simt asta în fiecare zi. 
Sunt o singuratică, dar ca majoritatea oamenilor, am momente în care oricât de greu mi-ar veni să cred, am nevoie de cineva lângă mine. Aici vine partea grea. Sunt orgolioasă. Foarte. Și am încercat de multe ori să trec peste orgoliul meu de fier, însă nu prea mi-a ieșit. Așa am ajuns de unde am plecat.
Da, nu înțeleg viața și felul ei de a se juca - mereu - cu ai ei clienți. 
Azi m-am trezit de dimineață, m-am târât până la liceu, unde am dat de aceeași gașcă de netoți care mă înconjoară de doi ani. Încă doi și am scăpat. Gândul ăsta mă face să mă simt mai bine.
Poate o să credeți că sunt mereu în colțul meu întunecat, un fel de tipă emo care nu are niciun prieten sau alt clișeu asemănător. Ei bine, nu sunt. Din contră. Sunt alt clișeu. Sunt cea care îi face pe toți să râdă, cea care mereu trebuie să treacă peste greutăți singură pentru că nu-i place să se plângă. Sunt cea pe care o citești acum. 
Poate e doar o coincidență că ai găsit acest blog, dar sper să nu-ți perzi timpul. Știi.. timpul este destul de important. Mereu prea puțin când ne trebuie, mereu prea mult când îl irosim. Poate asta e regula nr. 1 a vieții; oamenii să fie derutați la fiecare pas pe care-l fac. Sună plauzibil și se leagă - cel puțin când vine vorba de viața mea super interesantă.
Am 17 ani - almost - și nu mi-am găsit încă acel ceva pe care toți îl caută în viață. Așa cum se înțelege de mai sus, sunt all alone. Nu pentru că oamenii au ceva cu mine, pentru că eu am ceva cu ei. Recunoașteți, mulți și-o cer. Rău! Dar, trecând peste asta, ar trebui să-mi scriu pe frunte need boyfriend. Nu pentru că nu mă pot descurca singura - deși.. - ci pentru că hormonilor tare le mai place să se joace. Just saying.
Another reason ar fi că oricâte prietene aș avea, nimic nu se compară cu zâmbetul și îmbrățișarea unui tip. Recunoașteți! 


Well, this is my new blog, where nobody knows me, again. I`ll try to keep it like this. 


Acum stau și ascult MagicFM. Nimic mai bun după altă zi neinteresantă. 
Melodia difuzată acum:


Phil Collins - True Colors 

Destul de potrivită, nu?