Ești alergic la făină? Poftim o pâine.

Mi se pare că totul e pe dos. Mă gândeam ieri cum din cauza mea o persoană a renunțat la pasiunea ei. Nu că mi-ar păsa foarte mult de persoana respectivă, de fapt, înseamnă mai puțin decât praful de la ecranul calculatorului meu; dar totuși mi se pare ciudat să renunți la ceva ce-ți face plăcere numai pentru că există oameni ce-ți pun bețe-n roate.

Eu când am început acest blog am fost atacată de păreri negative - urât spuse - de la oameni pe care contam să mă susțină dar totuși nu m-am oprit. Pentru că în mare parte scriu pentru mine. Nu, nu sunt ipocrită, nu neg faptul că mi-ar plăcea să știu că pe voi vă interesează ceea ce scriu sau că vă regăsiți printre rânduri, dar asta știți numai voi.

Revenind la trecut, a observat cineva cum nu poate fi lăsat în urmă orice ai face? Cum te urmărește ca o bestie ce vrea să te sfâșie, dar încet ca să simți durerea în toată splendoarea ei? Pentru că eu așa-l văd. Nu contează dacă vrei sau nu să dai de x sau y, de ce ți-e frică, d-aia nu scapi, nu? Cine a zis chestia asta a fost mai mult decât inteligent.

În fine, deja am început să aberez. Vă las până mâine - sau poimâine - apoi ne citim! :) Zi frumoasă! 

Vezi cine ești cu adevărat?

Dacă e ceva de care m-aș putea lipsi toată viața, atunci aceea e ipocrizia. Mă ia capul când văd câtă fandoseală și câte fițe sunt peste tot. Nu știe care ce să mai zic ca să fie mai pur și mai sensibil, când, de fapt, sunt majoritatea niște jegoși. 

Nu înțeleg principiul pe care se bazează cei care aleg să fie falși și să mintă în legătură cu cine sunt ei, numai pentru că unii s-ar putea simți jigniți. Fraților, suntem în 2012. Dacă și acum ne mai deranjează să știm că există cineva mai bun decât noi, atunci unde e evoluția aia cu care ne tot mândrim? Da, tu omule de citești acum, sigur sigur 100% există cineva mai bun ca tine, cineva care ți-o ia mereu înainte și cineva care mereu va fi mai iubit/ plăcut decât tine. Pentru că așa stau lucrurile. Dar privește și altfel. Tu sigur sigur sigur ești mai bun decât altul. Asta e ideea, toți alcătuim o scară a măgarului cu care se pare că nu ne înțelegem și nu știm cum să dam din coate să ajungem cât mai aproape de cei mai buni. Dar asta nu se face prin falsitate dragilor, se face prin ceea ce sunteți cu adevărat. Proști, scunzi, deștepți, bogați, săraci, înalți... asta sunteți și mereu veți fi așa. Trebuie doar să conștientizați și voi asta. Să aveți încredere în voi pentru că nimeni nu va avea în locul vostru.

Și am ajuns de unde am plecat.

Vă mai amintiți de mine? Da, n-am mai scris de mult. Știți cum e.. căldură aduce cu ea lenea și necheful. Asta am pățit și eu. Mi-a lipsit să vă vorbesc, chiar dacă nu știu exact cui, mi-a lipsit. Nu s-au întâmplat multe cât n-am mai scris. Așa cum am mai menționat, nu am o viață palpitantă, plină de nopți pierdute în cluburi, sau zile în care să nu trec pe acasă pentru că ies cu fetele. În primul rând nu există fetele nu sunt genul care să umblu în cârd. Mă bazez pe puțini prieteni, dar buni. Numai că, în ultimul timp au devenit din ce în ce mai puțini. Dacă eu m-am îndepărtat de ei, sau ei de mine, asta nu pot să vă spun pentru că nu știu. Dar îmi e dor de ei. Mi-ar plăcea să știu că și lor le e dor de mine sau că măcar îmi simt lipsa în limita unui mini-dor. 

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar acum un secol când am mai postat eu, v-am povestit despre o veche bună prietenă cu care m-am certat - din cauza mea - și cu care am rupt orice legătură. Și nu regret asta decât foarte rar, când mă apucă pe mine melancolia sau când mă lovesc de o listă de gin. Well, azi am dat de ea (de prietenă, nu de sticlă)! Am văzut-o, de aproape chiar și mai mult decât atât și ea m-a văzut. Atât. Doar ne-am văzut. Era cu prietenul de braț și privea în față de parcă nu exista nimic în jurul ei. El, care nu mă cunoștea până azi și-a belit ochii ăia de bou la mine în cel mai vizibil mod și fac pariu că ea i-a reproșat asta mai târziu...

Am menționat întâmplarea pentru a vă arăta cum se schimbă toate. Cum eu, prietena, nu mai exist, deloc. Dar el, boul după care a așteptat și care s-a purtat ca un jeg cu ea de multe ori, e centrul Universului acum. Eu cea care a fost mereu lângă ea și i-a dat sfaturi și a ascultat-o până dimineața despre diferite lucruri neînsemnate, nu mai exist. 

Și recunosc că doare. Doar al naibii de tare să știi că nu mai contezi în fața persoanelor care altă dată nu se puteau descurca fără tine. Dar nu-i nimic, poate și eu o meritam. Și eu am greșit. Dar eu aș fi salutat-o...