Vă mai amintiți de mine? Da, n-am mai scris de mult. Știți cum e.. căldură aduce cu ea lenea și necheful. Asta am pățit și eu. Mi-a lipsit să vă vorbesc, chiar dacă nu știu exact cui, mi-a lipsit. Nu s-au întâmplat multe cât n-am mai scris. Așa cum am mai menționat, nu am o viață palpitantă, plină de nopți pierdute în cluburi, sau zile în care să nu trec pe acasă pentru că ies cu fetele. În primul rând nu există fetele nu sunt genul care să umblu în cârd. Mă bazez pe puțini prieteni, dar buni. Numai că, în ultimul timp au devenit din ce în ce mai puțini. Dacă eu m-am îndepărtat de ei, sau ei de mine, asta nu pot să vă spun pentru că nu știu. Dar îmi e dor de ei. Mi-ar plăcea să știu că și lor le e dor de mine sau că măcar îmi simt lipsa în limita unui mini-dor.
Nu știu dacă vă mai amintiți, dar acum un secol când am mai postat eu, v-am povestit despre o veche bună prietenă cu care m-am certat - din cauza mea - și cu care am rupt orice legătură. Și nu regret asta decât foarte rar, când mă apucă pe mine melancolia sau când mă lovesc de o listă de gin. Well, azi am dat de ea (de prietenă, nu de sticlă)! Am văzut-o, de aproape chiar și mai mult decât atât și ea m-a văzut. Atât. Doar ne-am văzut. Era cu prietenul de braț și privea în față de parcă nu exista nimic în jurul ei. El, care nu mă cunoștea până azi și-a belit ochii ăia de bou la mine în cel mai vizibil mod și fac pariu că ea i-a reproșat asta mai târziu...
Am menționat întâmplarea pentru a vă arăta cum se schimbă toate. Cum eu, prietena, nu mai exist, deloc. Dar el, boul după care a așteptat și care s-a purtat ca un jeg cu ea de multe ori, e centrul Universului acum. Eu cea care a fost mereu lângă ea și i-a dat sfaturi și a ascultat-o până dimineața despre diferite lucruri neînsemnate, nu mai exist.
Și recunosc că doare. Doar al naibii de tare să știi că nu mai contezi în fața persoanelor care altă dată nu se puteau descurca fără tine. Dar nu-i nimic, poate și eu o meritam. Și eu am greșit. Dar eu aș fi salutat-o...
