Ideea e că mi-ar plăcea să vorbesc cu ea acum. Nu ca cele mai bune prietene pentru că asta - categoric - nu se mai poate. Dar îmi e dor de ea. Cu tot cu lucrurile enervate care le făcea.
Mă rog, trecând peste asta, ea are o soră. La care țin enorm. Este mai mică decât noi - în clasa a5a dacă nu mă înșel - și cât timp am fost prietene m-am înțeles foarte bine și cu ea. Este tare dulcică și amuzantă și plină de viață.. un copil. Așa cum era de așteptat, după cearta mea cu sora-sa mai mare, nu am mai vorbit pentru că nu am mai avut când și cum. Ba da, de fapt, am vorbit de sărbători și mi-a povestit ce a făcut în săptămâna cu ”Școala altfel”.
Lăsând aceste detalii, azi m-a sunat - cea mică - și nu i-am răspuns pentru că am ezitat, până a închis. Asta nu e chiar ceva ieșit din comun, eu de obicei nu răspund la telefon. Iar pe lângă faptul că nu găsesc niciun motiv pentru care m-ar suna.. nu știu.. sunt complet ieșită din circuit.
Tare-aș vrea să existe un manual cu instrucțiuni pentru chestiile de genul ăsta. Degeaba am cărți de psihologie practică despre cum sa zâmbesc, să spun nu, să recunosc o minciună după limbajul trupului, etc.. dacă nu știu să mă descurc în situații ca cea de acum.
De tot râsul, știu, dar asta-i viața..
